Basmele ne vorbesc despre metamorfoză. Oamenii sunt prefăcuți în animale și invers. În basme totul este metamorfozabil. Ceea ce înseamnă că nimic din ceea ce ne este propiu nu trebuie să ne sperie. Și în noi pot avea loc transformări radicale. Știu o poveste frumoasă despre taina transformării, povestea celor trei limbi. Un tânăr nu a vrut să învețe ceea ce tatăl său dorea de la el, ci a preferat să învețe limba câinilor, a broaștelor și a păsărilor. Când, în peregrinările sale a ajuns la o cetate, stăpânul acesteia i-a dat voie numai în turnul cetății unde locuiau câinii sălbatici care mâncaseră deja mulți oameni. Dar lui nu i-a fost frică, căci le cunoștea limba. Câinii i-au spus că sunt atât de sălbatici și furioși pentru că păzesc o comoară, pe care i-au arătat-o și l-au ajutat să o dezgroape. Apoi au dispărut fără urmă, iar cetatea a rămas în pace.
Ce imagine frumoasă: acolo unde ne doare cel mai mult, unde suferim din pricina greșelilor noastre, acolo adastă comoara noastră, eul nostru profund. Povestea ne spune că totul are un rost. Dacă suntem tot timpul nemulțumiți și mânioși nu trebuie să ne autorepudiem. Să ne întrebăm mai bine ce comoară ascund acele simțăminte. Dacă am dezgropat comoara și am descoperit adevărul, atunci sentimentele noastre se metamorfozează, ne împăcăm cu noi înșine. Și vom fi, totodată, recunoscători câinelui care ne-a atras atenția asupra comorii, lătrând. Transformarea ne îndeamnă să ne privim cu îngăduință, căci tot ce purtăm în noi așteaptă să fie transfigurat, să reflecte adevărata noastră ființă.
Cincizeci de îngeri, pentru întregul an
Ansel Grun
