Delphi (sau Delfi) este un oraș în Grecia antică, casă a Oracolului delfic în mitologia greacă, dedicat zeului Apollo și locuit de nimfa Cassotis, care era venerată în întreaga lume antică. Vechii greci considerau Delphi ca fiind centrul universului.
Numele de "Delphi" provine probabil de la Delphinios, un epitet atașat lui Apollo pentru a reda legătura sa cu delfinii. Apollo, se spune, ar fi venit cu preoți din Creta pe spatele delfinilor.
Într-o încăpere de sub Templul lui Apollo, își avea sediul preoteasa Pythia, celebrul oracol de la Delphi.
Inscripția antică din Templul lui Apollo din Delphi ne spune simplu: "Cunoaste-te pe tine insuti!". Îndemnul aparține lui Socrate și ne sugerează faptul că în sinea noastră se află toate răspunsurile și că, noi, mai bine decât orice oracol, putem să răspundem la întrebările despre viața noastră și despre ceea ce ne înconjoară, cunoscându-ne pe noi înșine.
La fel ne spune și Heraclit: ”Destinul este asemenea caracterului.”